Emisiunea „Frumuseţe pe muchie de cuţit” de la Pro TV a reuşit să schimbe în totalitate aspectul fizic al multor femei. Printre ele se numără şi Ligia, pe care specialiştii au transformat-o total, iar de atunci simte că i s-a schimbat viaţa.
În 2010, peste 1.700.000 de telespectatori au ramas fără cuvinte, după ce au urmărit incredibila transformare a Ligiei Hoka. Din femeia îmbătrânită şi tristă, a devenit mândră atât de aspectul fizic, cât şi de încrederea pe care a căpătat-o odată cu transformarea.
Potrivit imaginilor postate pe rețelele de socializare, femeia este foarte fericită şi poate zâmbi ori de câte ori simte nevoia. Dacă în trecut îi era ruşine de înfăţişarea sa şi se temea că soţul o va părăsi, acum Ligia se bucură din plin de viață și de clipele fericite petrecute alături de familie.
„Am văzut pentru prima dată oglinda cu alți ochi. Felul în care arată o femeie atrage după sine respect sau umilință. Am trăit aceste două sentimente contradictorii, știu ce înseamnă astfel de exeperiențe. Potențialul meu era probabil mult mai mare, dar aspectul meu fizic era un mare impediment vis-a-vis de ceea ce-mi doream eu să fac, din punct de vedere profesional.
Am reușit să nu dau importanță răutăților! Știam sigur că într-o zi voi putea face ceva pentru binele meu. Sigur că schimbarea a trezit și invidii, dar nu le consider motivate”, a dezvăluit Ligia.